NOUTATI

Anunț selecție parteneri

Anunț selecție parteneri în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă

 

 

UAT Municipiul Bacău anunță organizarea unei proceduri de selecție a partenerilor pentru încheierea unui Acord de Parteneriat în vederea implementării proiectului ”Sprijinirea autorităților și instituțiilor publice locale, atât din regiunile mai dezvoltate, cât și din regiunile mai puțin dezvoltate, să introducă managementul calității în concordanță cu Planul de acțiuni pentru implementarea etapizată a managementului calității în autorități și instituții publice 2016-2020”

 

 Anunț selecție

 

 

Procedura Selectie Parteneri Managementul Calitatii

Procedura Selectie Parteneri Managementul Calitatii

 

 

 

Municipiul Brăila anunta organizarea unei proceduri de selectie a partenerilor pentru incheierea unui Acord de Parteneriat in vederea implementarii proiectului „Sprijinirea Municipiului Braila pentru introducerea managementului calitatii", ce va fi depus in cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa CCI2014R005SFOP001 (POCA), Axa prioritara 2: Administratie publica si sistem judiciar accesibile si transparente.

 

anunt

 

 

 

Condiții speciale rezervate participanților la Nextworkforum

Ramada01

 

Condiții speciale rezervate participanților la Nextworkforum

Participanții la forum se pot caza la urmatoarele hotelurile, in următoarele condiții speciale rezervate pentru ei. Alegerea a fost făcută pe baza calității serviciilor oferite și localizarea hotelurilor in apropiere de locul de desfășurare al Forumului.

Citește mai departe:Condiții speciale rezervate participanților la Nextworkforum

UAT Municipiul Bacau a finalizat procesul de selectie a partenerilor pentru depunerea unui proiect in cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa CCI2014RO05SFOP001 (POCA).

 

 

 

Rezultat selectie parteneri in cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) –„Sprijinirea autoritatilor si institutiilor publice locale, atat din regiunile mai dezvoltate, cat si din regiunile mai putin dezvoltate, sa introduca managementul calitatii in concordanta cu Planul de actiuni pentru implementarea etapizata a managementului calitatii in autoritati si institutii publice 2016-2020”.

 

Anunt 

 

 

Pascal Conference in Catania - October 2015

Since the PASCAL 2015 conference is being held in Catania, Italy we are very keen on encouraging colleagues from Europe to take part.

 

You can find attached a short presentation:

 

PASCAL 2015 - Connecting Cities and Universities - Catania 7-9 Oct 2015

 

More details are found at

http://conference.pascalobservatory.org

 

Citește mai departe:Pascal Conference in Catania - October 2015

Corina Cretu al Forumului, Bucuresti, vineri 15 mai 2015

 

 

Comisarul european EU de politica regionala, d-na Corina Cretu va participa la meetingul de deschidere al Forumului: NEXTWORK FORUM - Bucuresti, vineri 15 mai 2015, orele 10. ce va avea loc in cadrul SNSPA  (Bd. Expozitiei, nr. 30A, sector 1).

 

 

 

 

Citește mai departe:Corina Cretu al Forumului, Bucuresti, vineri 15 mai 2015

Tu și organizatia ta, protagoniști la NextworkForum 2015 !

 Tu și organizatia ta, protagoniști la NextworkForum 2015 !

Bucuresti 15-16 mai 2015

 

 

Cunosti programul Nextworkforum 2015, în București?
Programul de întâlniri "Foresight" (pe domenii strategice: cultură și turism, agro-alimentar, energie și mediu, educație și inovare, sănătate și biotehnologie, ecotransport și mobilitate), ateliere de lucru pentru a afla despre noi proiecte europene, conferința internațională și altele reuniuni programmate

Intra de la acest site in "Forum 2015" si viziteaza paginile meniului.
In scurt timp vom publica programul definitiv al Forumului.

Amintim ca de la acest site este posibil:

Citește mai departe:Tu și organizatia ta, protagoniști la NextworkForum 2015 !

PENTRU O NOUA RENASTERE: 10 principii pentru o comparatie

 

Tema forumului 2015 è “ Let’s cooperate for a news European Reinassance” am dori sa fie lupa prin care sa privim problemele si provocarile pe care trebuie sa le infruntam si sa le invingem pentru noi si generatiile viitoare.

Va fi o ocazie de a regândi problemele de dezvoltare și creștere economică pentru Europa 2020, de reflecție cu privire la trăsăturile caracteristice ale acestui sezon extraordinar, literare, artistice, filosofice și științifice, inflorita intre secolele XV-XVI în Italia și răspândit în întreaga Europă.

 

Citește mai departe:PENTRU O NOUA RENASTERE: 10 principii pentru o comparatie

Diseminarea proiectului EU (2)

 

Diseminarea proiectului EU: NEXTWORK FORUM - Bucuresti 15-16 mai 2015

 

O întâlnire dedicată

 

Diseminarea și valorificarea rezultatelor proiectelor sunt elemente importante pentru proiectele UE.

Cercetarea face parte din cultura noastră; prin urmare, toată lumea are "dreptul" să-l cunoasca.

Printre motivele pentru care am decis diseminarea, amintim:

- importanta și impactul cercetării asupra producatorior la nivel european;

-despre beneficiile cetățenilor europeni ca o garanție

-sprijinirea politicilor Eu și a deciziilor privind diferite probleme, crescând astfe cunoasterea;

Citește mai departe:Diseminarea proiectului EU (2)

Follow us

Susținută de

  • academia-romana.jpg
  • camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti2.jpg
  • Logo ASE.png
  • logo cvbf nosfondo-2.png
  • LOGO_SNSPA-2.jpg
  • MONDO CONSULTING  TRAINING.jpg
  • PartNET.png
  • primaria-municpiului.jpg
  • RAU_logo.jpg
  • RO-University-of-Bucharest.jpg
  • tecnopolis.jpg

Cauta in site